marți, 29 noiembrie 2016

Nervii cranieni

Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este format din trei etaje:
  • bulb rahidian - măduva prelungită
  • puntea lui Varolio
  • mezencefalul
În trunchiul cerebral îşi au originea zece din cele 12 perechi de nervi cranieni.
Bulbul, puntea şi mezencefalul sunt sediul unor reflexe somatice: de deglutiție, vomă, tuse, strănut, masticator, de clipire, statice și statokinetice şi vegetative: cardioacceleratori, cardioinhibitori, respiratorii, salivator, lacrimal, pupilare de acomodare şi fotomotor.

Nervii cranieni
Fac parte din sistemul nervos periferic şi sunt în număr de 12 perechi.
Se deosebesc de nervii spinali prin aceea că nu au o dispoziţie metamerică şi nu au două rădăcini:
dorsală şi ventrală.

Clasificare:
I, II, VIII – sunt senzitivi
III, IV, VI, XI, XII – sunt motori
V, VII, IX, X – sunt micști
III, VII, IX, X – au în structura lor şi fibre vegetative parasimpatice preganglionare, cu originea în nucleii vegetativi parasimpatici ai trunchiului cerebral.

Perechea I –  nervii olfactivi
  • fibre senzitive
  • originea reală în neuronii bipolari din mucoasa olfactivă
  • conduc informaţiile legate de miros
Perechea II –  nervii optici
  • fibre senzitive
  • originea reală în neuronii multipolari din retină
  • conduc informaţiile legate de văz
Perechea III – nervii oculomotori
  • fibre motorii
  • originea reală - în mezencefal
  • originea aparentă- în spaţiul dintre picioarele pedunculilor cerebrali
  • inerveaza  muşchii drepţi superior, intern şi inferior şi muschiul oblicul inferior ai globului ocular şi muşchiul ridicător al pleoapei-muschi extrinseci ai globului ocular
  • fibre vegetative parasimpatice preganglionare
  • originea reala –  în mezencefal – nucleul accesor al nervului III
  • inervează fibrele circulare ale muşchiului irisului şi ale muşchiului ciliar - mușchi intrinseci  
Perechea IV – nervii trohleari
  • fibre motorii
  • originea reală în mezencefal
  • originea aparentă - pe faţa posterioară a trunchiului cerebral, sub lama cvadrigemina
  • inervează muşchiul oblic superior
Perechea V – nervii trigemeni
  • sunt nervi micşti, au 3 ramuri: cele oftalmică şi maxilară sunt senzitive, iar cea mandibulară este mixtă
  • fibre senzitive
  • originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul trigeminal situat pe traseul nervului,acesta conţine protoneuronul, care face sinapsă cu deutoneurnul în nucleii trigeminali din trunchiul cerebral.
  • conduc informaţiile de la pielea feței
  • fibre motorii
  • originea reală - în punte
  • originea aparentă - pe partea anterioară a punţii
  • inervează muşchii masticatori
Perechea VI – nervii abducens
  • fibre motorii
  • originea reală – în punte
  • originea aparentă - în şanţul bulbo-pontin
  • inerveaza muşchiul drept extern al globului ocular.
Perechea VII – nervii faciali
  • sunt nervi micşti
  • fibre senzitive, gustative
  • originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul geniculat situat pe traseul nervului,acesta conţine protoneuronul, care face sinapsă cu deutoneurnul în nucleul solitar din bulb
  • conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la corpul limbii, 2/3 anterioare
  • fibre motorii
  • originea reală - în punte
  • originea aparentă - în şanţul bulbo-pontin
  • inervează muşchii mimicii, regiunile: frontală, temporală, auriculară, cervicală, zigomatică
  • fibre vegetative parasimpatice preganglionare
  • originea reală - în punte: nucleul lacrimal şi nucleul salivator superior
  • inervează glandele lacrimale, submandibulare şi sublinguale
Perechea VIII – nervii vestibulocohleari
  • fibre senzitive
  • au doua componente:
  • vestibulară
  • originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul Scarpa situat pe traseul nervului, acesta conţine protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleii vestibulari din bulb
  • conduc informaţiile legate de echilibru
  • cohleara
  • originea reală a fibrelor senzitive în ganglionul Corti situat pe traseul nervului, acesta conţine protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleii cohleari din punte
  • conduc informaţiile legate de auz
Perechea IX – nervii glosofaringieni
  • sunt nervi micşti
  • fibre senzitive,gustative
  • originea reală a fibrelor senzitive într-un ganglion situat pe traseul nervului, acesta conţine protoneuronul, care face sinapsa cu deutoneurnul în nucleul solitar din bulb
  • conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la 1/3 posterioară a limbii
  • fibre motorii
  • originea reală- în bulb, în nucleul ambiguu
  • originea aparentă - în şanţul retroolivar
  • inerveaza muşchii faringelui
  • fibre vegetative parasimpatice preganglionare
  • originea reala- în bulb,nucleul salivator inferior
  • inerveaza glandele parotide
Perechea X – nervii vagi sau pneumogastrici
  • sunt nervi micşti
  • fibre senzitive,gustative
  • originea reală a fibrelor senzitive într-un ganglion situat pe traseul nervului,acesta conţine protoneuronul,care face sinapsa cu deutoneurnul  în nucleul solitar din bulb
  • conduc informaţiile de la excitaţii gustative de la baza radacinii limbii
  • fibre motorii
  • originea reală în bulb, în nucleul ambiguu
  • originea aparentă - în şanţul retroolivar
  • inerveaza muşchii faringelui si laringelui
  • fibre vegetative parasimpatice preganglionare
  • originea reala- în bulb,nucleu dorsal al vagului
  • inerveaza toate organele din torace şi abdomen
Perechea XI – nervii accesori sau spinali
  • fibre motorii
  • au doua componente:
  • bulbara
  • originea reală în bulb, în nucleul ambiguu
  • originea aparentă - în şanţul retroolivar
  • spinala
  • originea reală în coarnele anterioare ale maduvei spinarii cervicale
  • inerveaza :
  • muşchii  laringelui,prin ramura interna care patrunde in nervii vagi
  • muşchii  sternocleidomastoidieni si trapez, prin ramura externa
Perechea XII – nervii hipoglosi
  • fibre motorii
  • originea reală în bulb
  • originea aparentă - în şanţul preolivar
  • inerveaza muşchii limbii




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu